Rolul sanitar-veterinar al căpuşelor ixodide de a reţine şi transmite diverşi agenţi patogeni de natură parazitară (babesii), bacteriană, virală şi micotică la animalele domestice şi om face ca aceşti acarieni să devină periculoşi pentru sănătatea noastră, cât şi a animalelor pe care le avem în grijă.

 Femelele ixodide se hrănesc cu sângele mamiferelor înaintea acuplării cu masculul şi ulterior ponta este depusă pe sol, în locuri ferite de razele soarelui. Infestarea animalelor de companie se realizează,  cu precădere, în zonele cu vegetaţie abundentă (parcuri, zone cu tufişuri) sau pe terenuri necultivate. În marile oraşe, infestaţia cu aceste căpuşe a început să capete o proporţie alarmantă, animalele putând intra în contact cu acarienii chiar şi în jurul blocurilor,  unde vegetaţia nu este abundentă, sursa naturală a căpuşelor fiind reprezentată chiar de câinii fără stăpân.

 Căpuşele ixodide provoacă animalului dumneavostră o acţiune mecanico-iritativă prin fixarea pe piele şi totodată prin secţionarea acesteia, prilej cu care creează o stare de discomfort şi de grataj (scărpinare) în zona respectivă. Acţiunea mecanico-iritativă este completată şi de o acţiune toxică, prin componentele salivare ale căpuşelor, care sunt inoculate în leziunea creată anterior şi care vor conduce la o reacţie inflamatorie locală. Totodată, discutând despre agresiunile provocate organismului animal prin prezenţa căpuşelor nu putem omite spolierea organismului de sânge, fiind atribuită în principal femelelor ixodide adulte care pot ingurgita cantităţi apreciabile de sânge. La animalele de talie mică, parazitismul cu câteva sute de căpuşe adulte induce o stare gravă de anemie sau chiar poate provoca moartea animalului parazitat.

 Pe lângă toate acţiunile amintite anterior şi rolul inoculator al căpuşelor ixodide este extrem de important tocmai prin faptul că următorii agenţi patogeni pot fi transmişi prin intermediul căpuşelor: protozoare (Babesia spp., Theileria spp.), rickettsii (Cowdria spp., Ehrlichia spp., Coxiella spp.), alte bacterii (Brucella, Salmonella), virusuri (virusul encefalitei de căpuşe, virusul bolii de Nairobi) şi helminţi (Dirofilaria spp., Dipetalonema spp.).

 Zonele corporale preferate de căpuşe sunt: regiunea abdominală inferioară, faţa internă a coapselor, stern, părţile laterale ale gâtului, urechi. O examinare atentă a câinelui sau pisicii dumneavoastră, cu precădere în zonele corporale preferate de căpuşe, vă pot conduce spre identificarea cu uşurinţă a acestor acarieni şi ulterior spre medicul veterinar care poate administra tratamentul adecvat.

 Cele mai frecvente şi totodată cele mai grave boli transmise de căpuşe animalelor de companie sunt:

• Babesioza
• Hepatozoonoza
• Ehrlichioza
• Boala Lyme (Borelioza).

 Animalele dumneavoastră de companie trebuie protejate de ectoparazitismul cu căpuşe tocmai pentru a evita un posibil contact cu agenţii infecţioşi transmişi de acarieni. Cel mai important aspect, cu privire la căpuşe este faptul că acestea vehiculează zoonoze (boli care afectează şi omul).

 

Babesioza (piroplasmoza) este o boală cu caracter sezonier şi este transmisă prin intermediul căpuşelor Rhipicephalus sanguineus şi Dermacentor reticulatus în momentul în care este preluată priza de sânge. Rhipicephalus sanguineus transmite boala în sezonul estival, pe când Dermacentor reticulatus, primăvara şi toamna.

La câine, Babesia canis şi Microbabesia gibsoni sunt incriminate de provocarea afecţiunii. Se cunoaşte, din literatura de specialitate, că rasele Beagle şi Fox Terrier sunt mai rezistente la ectoparazitismul cu căpuşe, în timp ce alte rase: Setter irlandez, Doberman şi Pekinez sunt mai sensibile.

Semnele clinice se traduc, după 4-6 zile de incubaţie, prin acces febril (40,5-41ºC), anorexie, vomă, icter, subicter, urinări cu sânge şi abatere. În 3-4 zile se instalează sindromul hemolitic, cu anemie, ce poate fi remarcată prin paliditatea mucoaselor aparente. Consecutiv, apare polipneea (respiraţie accelerată) şi tahicardia (numărul crescut de bătăi/minut ale cordului). Subicterul se instalează mai târziu. Hemoglobinuria (prezenţa hemoglobinei în urină) este tardivă şi apare mai ales în formele grave. Există şi forme atipice cu simptomatologie săracă, ce evoluează doar cu un sindrom hemolitic, însoţit adeseori de tulburări nervoase, digestive, pulmonare, locomotorii. Formele cronice sunt caracterizate prin anemie uşoară şi bilirubinurie. Diagnosticul se stabileşte prin examinarea la microscop a frotiului de sânge, observându-se babesiile intracelular, în eritrocite.

 

Hepatozoonoza este o altă boală transmisă la câine de către căpuşele Rhipicephalus sanguineus, iar agentul etiologic al bolii este reprezentat de Hepatozoon canis, un parazit intracelular.

Afecţiunea se manifestă prin: febră, anorexie, slăbire progresivă, diaree cu sânge, dificultate locomotorie (mai ales la membrele posterioare) tuse şi secreţie nazală. Spre deosebire de babesioză, în cazul căreia transmiterea afecţiunii se realizează prin înţepătura căpuşei (deoarece babesiile ajung în glandele salivare ale căpuşelor), în cazul hepatozoonozei, boala este transmisă prin ingerarea căpuşei de către câine. Odată pătrunsă în tubul digestiv, căpuşa eliberează parazitul, Hepatozoon canis, care migrează spre organele interne (splină, ficat, limfonoduri, muşchi, cord), se multiplică în interiorul celulelor, pe care ulterior le distruge prin ruperea membranei, continuând a pătrunde şi în alte celule. Forma adultă a parazitului Hepatozoon canis este întâlnită în neutrofile (celule albe din sânge), iar atunci când animalul dumneavoastră este înţepat de către o căpuşă, aceasta preia odată cu sângele şi leucocitele infestate cu H. canis, urmând ca apoi să poată infesta un alt câine ca va ingera respectiva căpuşă. Ca şi în cazul babesiozei, diagnosticul se bazează pe examinarea sângelui la microscop, numai că babesiile se pun în evidenţă în eritrocite, iar în hepatozoonoză parazitul se pune în evidenţă în neutrofile. Tratamentul în hepatozoonoză nu este unul specific, iar prognosticul este de cele mai multe ori unul grav.

 

Ehrlichioza ( pancitopenia tropicală canină, rickettsioza canină) este o boală infecţioasă produsă de bacterii (rickettsii) din genul Ehrlichia (bacili intracelulari gram negativi) şi transmisă prin înţepătura căpuşelor Rhipicephalus sanguineus. La câine, boala este produsă de Ehrlichia canis, care se localizează în leucocite şi totodată face ca recuperarea să fie îngreunată tocmai din cauza faptului că antibioticele pătrund mai greu intracelular. La fel ca şi afecţiunile anterioare şi ehrlichioza este zoonoză, iar bacteria este transmisă prin intermediul înţepăturii de căpuşă. Sursa de infecţie o constituie animalele bolnave şi cele cu infecţii inaparente. Bacteriile pot rezista în organismul câinelui până la 5 ani, fără manifestări clinice. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 5-15 zile şi primele simptome sunt: febra, anorexia (dispariţia poftei de mâncare), astenia şi slăbirea. Ulterior pot apărea limforeticulite, opacifieri ale corneei, uveită (inflamaţia unor structuri oculare- iris, corpi ciliari, coroidă), epistaxis (hemoragie nazală, în picătură), hemoragii intestinale şi cutanate, meningită, edeme ale membrelor posterioare, rinită, pneumonie. Examenele hematologice relevă anemie, leucopenie şi trombocitopenie (scăderea numarului de trombocite de aproximativ 10 ori). Diagnosticul se stabileşte prin test rapid (disponibil şi în cadrul clinicii noastre), dar şi prin evidenţierea incluziilor în citoplasma leucocitelor (monocite, limfocite şi neutrofile). De la câini au fost izolate şi alte specii de Ehrlichia (chaffeensis, ewingii), dar câinele joacă numai rol de rezervor de germeni pentru om. Profilaxia se realizează prin protecţia faţă de atacul căpuşelor.

 

Boala Lyme (borelioza) este o boală infecţioasă transmisă tot prin vectori (căpuşe), iar agentul etiologic incriminat în provocarea bolii este bacteria Borrelia burgdorferi. Boala Lyme este întâlnită la om, câine, pisică cât şi la alte animale domestice. Se manifestă în principal prin dermatite, artrite, meningoencefalite şi tulburări generale.

Borelioza este o zoonoză cu incidenţă şi importanţă crescute, atât la om cât şi la animale.

 

La câine, primele manifestări apar după 2-5 luni de la muşcătura infectantă a căpuşelor şi constau în febră (39,5-40,5ºC) şi alterarea stării generale, concretizată prin anorexie, letargie şi adinamie. Limfonodurile explorabile şi articulaţiile membrelor sunt mărite în volum. Poliartrita este dureroasă şi determină animalul să evite pe cât posibil deplasarea, care este anevoioasă, cu şchiopături evidente.

Tulburările renale sunt frecvente în borelioză şi determină azotemie, hiperfosfatemie, uremie, proteinurie, edeme şi slăbire progresivă. În jurul locului înţepăturii făcută de căpuşă se formează o maculă roşie, destul de discretă comparativ cu leziunile cutanate constatate la oameni, care dispare în câteva zile. Alte manifestări care pot fi întâlnite la câini sunt disfuncţiile neurologice şi aritmiile cardiace.

Pisicile sunt mai rezistente decât câinii faţă de infecţia naturală cu Borrelia burgdorferi. Pisicile infectate cu căpuşe fac septicemie tranzitorie, după care prezintă şchiopături şi, eventual, simptome nervoase, deşi, la necropsie se constată modificări şi în pulmon.

Este cunoscut faptul că efectul tratamentului boreliozei cu antibiotice, în special în fazele incipiente, este evident, uneori chiar spectaculos, în primele 24-48 ore de tratament. Pentru a evita recidivele este necesar ca tratamentul să se extindă pe durata a 15-30 de zile sau mai mult.

    Clinica Vetzone dispune de teste rapide prin intermediul cărora se pot diagnostica în scurt timp bolile transmise de căpuşe şi implicit se poate începe tratamentul, dar şi de dotări corespunzătoare pentru interpretarea frotiurilor de sănge. De asemenea, clinica noastră dispune de o gama largă de produse acaricide menite să prevină ectoparazitismul cu căpuşe, tocmai pentru a se evita contaminarea animalelor de companie cu agenţii infecţioşi vehiculaţi de căpuşe.

 

 

Clinica Vetzone

Dr. Enache Daniela