Scolopendra gigantea

   Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Miriapodul urias peruan cu picioare galbene sau Miriapodul urias amazonian. Masoara, in lungime, pana la 26 de cm, putand chiar atinge si depasi 30 de cm. Poate fi gasita, in mediul sau natural, prin America de Sud, dar si prin cateva insule din America Centrala, precum Trinidad sau Jamaica.

   Este carnivora, hranindu-se, in general. cu soparle, broaste, pasari mici, soareci si chiar lilieci, si cateodata chiar poate ataca o tarantula. Corpul sau este alcatuit din 21 pana la 23 de segmente, de culoare rosiatica sau maronie, fiecare segment avand o pereche de culoare galbena.

  Asemeni tuturor speciilor din clasa Chilopode, şi Schilopendra gigantea are prima pereche de picioare modificată. Astfel, aceste prime două picioare au o formă încovoiată în jurul capului şi sunt folosite pentru a înţepa prada şi a o injecta cu venin. Veninul acestui animal este foarte puternic şi conţine acetilcolină, histamine şi serotonină, ceea ce-l face periculos şi pentru oameni, cauzând febră, senzaţie de frig şi slăbiciune. Cu toate acestea, Scolopendra gigantea este un animal foarte îndrăgit în rândul pasionaţilor de artropode, dar trebuie mânuită cu grijă.

Femela acestei specii îşi protejează atent cuibul cu ouă. Puii sunt de culoare roşu-închis sau negru, foarte slabi, având capul mare, sferic şi roşiatic. Până ajung la vârsta adultă, aceştia năpârlesc de mai multe ori.

Scolopendra heros

   Cunoscut şi sub numele de miriapodul gigantic de deşert, Scolopendra heros este considerat şi cel mai frumos reprezentant al acestui gen.

   Mediul său natural este sudul Statelor Unite ale Americii şi nordul Mexicului.

   În momentul de faţă sunt recunoscute trei subspecii care ţin de Scolopendra heros. Exemplarele tuturor acestor subspecii sunt formate din 26 până la 30 de segmente şi, la vârstă adultă, ating între 18 şi 20 de cm. lungime.

• Scolopendra heros castaneiceps: este de culoare neagră, cu capul roşu şi picioarele galbene; un alt nume folosit pentru această specie este „miriapodul cu cap roşu”.

• Scolopendra heros heros: este un miriapod de culoare gălbuie, cu picioarele de un galben-deschis şi coada – albastru-închis; de asemenea, mai este cunoscută sub numele de „miriapodul cu coada albastră”.

• Scolopendra heros arizonensis: are culoarea roşie sau portocaliu-închis, cu picioarele galbene, în vreme ce capul şi coada sunt negre.

Scolopendra subspinipes

   Aceasta este o specie de miriapod ce ajunge să măsoare până la 19 cm lungime; este mare şi agresivă. Deşi se mai numeşte şi miriapodul vietnamez, Scolopendra subspinipes poate fi găsită prin mai toate regiunile tropicale şi subtropicale de pe glob. Este destul de mare pentru un miriapod, are culoarea neagră, în timp ce corpul său este format din 21 de segmente; câte o pereche de picioare fiind amplasată pe fiecare segment în parte.

   Scolopendra subspinipes ajunge la vârsta adultă în 3 – 4 ani şi, până atunci, năpârleşte o dată în fiecare an. Durata medie de viaţă pentru un astfel de animal este de 10 – 12 ani.

   Toate aceste trei specii de Scolopendre au nevoie de o temperatură constantă, ale cărei valori să se situeze în jur de 24 – 29 de grade Celsius; iar umiditatea să fie între 75 şi 80%.

   În ceea ce priveşte terariul utilizat, trebuie să ai grijă atât la lungimea, cât şi la înălţimea lui. De obicei se folosesc terarii de aproximativ 75 de litri. Ca substrat, poţi folosi pământ iar deasupra poţi aşeza scoarţă de copac, frunze sau diverse roci, care oferă o anumită siguranţă miriapodului. În plus, trebuie ca respectivul recipient să fie închis perfect, iar în cazul familiilor cu copii mici, capacul trebuie să aibă o siguranţă în plus, pentru a nu putea fi deschis din greşeală.

   Temperamentul lor este unul agresiv şi de aceea nu este recomandată mânuirea lor. Însă, dacă totuşi ai nevoie să îl muţi dintr-un loc în altul, cel mai bine ar fi să foloseşti un recipient în care să convingi miriapodul să intre şi nu-l lua în mână. Asigură-te că nu există nicio crăpătură prin care ar putea evada, pentru că exemplarele din aceste specii reuşesc să se strecoare prin cele mai mici locuri şi nu ratează nicio şansă.

   Dar, dacă te-ai hotărât să găzduieşti un astfel de animal, presupun că ştii deja că miriapozii nu sunt animale de companie în adevăratul sens al cuvântului, nu sunt animale pe care să le mângâi, ci sunt apreciate mai mult pentru aspectul lor exotic şi comportamentul lor interesant.